La baza Pasului Tihuța s-au înregistrat minus 7,2 grade Celsius

La baza Pasului Tihuța s-au înregistrat minus 7,2 grade Celsius
Publicat: 15/11/2012, 10:22
Actualizat: 09/02/2019, 20:39

Temperatura a scăzut, joi, până la minus 7,2 grade Celsius, la baza Pasului Tihuța care face legătura între Transilvania și Moldova, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură din acest anotimp, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, joi dimineață s-au înregistrat minus 7,2 grade Celsius la Valea Străjii, punct de măsurare de la baza Pasului Tihuța și minus 5,4 grade Celsius la Rodna.

Temperaturi scăzute au fost, de altfel, în tot județul. La Mița s-au înregistrat minus 4 grade Celsius, la Mureșenii Bârgăului minus 3,8 grade C, la Bistrița minus trei, iar la Rebrișoara minus 2,5 grade Celsius.

În noaptea de miercuri spre joi au căzut precipitații mixte în Pasul Tihuța sub formă de lapoviță și ninsoare, cantitatea totală de precipitații înregistrată fiind de 1,8 litri/mp în 24 de ore. De altfel, zăpada căzută miercuri dimineața în Pasul Tihuța nu s-a topit decât pe porțiuni.

DN 17 leagă Transilvania de Moldova prin Pasul Tihuța situat la 1.200 de metri altitudine.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină